5 august 2009, 02:13: Munţii Ciucaş, Turnul goliat (Moşul cu Oile) ÎN LUCRU ...

Data : 21 iunie 2009
Grad de Dificultate 4B
Echipa : Dragoş State (cap coardă), Alexandra State şi eu (secunzi), Despot (încurajator), multă lume (galeria).

Traseul începe mai întâi cu o tură frumoasă prin Munţii Ciucaş, respectiv Baza Montană C.T.A. Ciucaş, Cabana Ciucaş, Şaua Ţigăilor Mari, Şaua Ţigăilor.
Vremea e perfectă, puţin prea perfectă, căci afară e foarte senin şi implicit foarte cald.

Ajunşi la Cabana Ciucaş facem un mic popas de rehidratare deoarece căldura de afară a reuşit să convingă apa din noi să migreze către tricou şi rucsac.

După ce ne refacem stocurile de apă internă pornim spre Şaua Ţigăilor Mari şi de aici cotim spre apus trecând pe sub cetatea de turnuri ce străjuiau pajişti presărate cu rododendron şi flori de munte.

În Şaua Ţigăilor aglomeraţie mare, mulţi turişti urcă sau coboară Vf. Ciucaş, vegheaţi fiind de un cort ascuns printre turnurile Ţigăilor Mici.


Începem pregătirile de traseu alături de o altă echipă, un băiat şi o fată, locatari ai cortului pitit. State se umple de fiare, leaga două semicorzi de ham şi pleacă în traseu.
Se aude regrupat, semn că Alexandra urmează.

Vine şi rândul meu,caţăr până la un bloc încastrat care mi-a pus mari probleme din cauza faptului că pe creieraşul meu l-a adormit soarele şi în loc să-l ocolesc prin stânga î-l iau ca berbecul în plin. Trec de acest pasaj şi constat că trebui să cotesc brusc dreapta printr-un mic tunel după care mai urc 2m şi ajung în regrupare.

Era cam frig dar am zis că mere, mai răcoare de atât nu poate fi, o presupunere greşită căci în următoarele doua regrupări am clănţănit din toţi dinţi şi eu şi Alexandra. State porneşte în traseu, mă uit după el şi văd un horn impunător, horn ce ne-a tatuat pe toţi cu zgârieturi şi lovituri.
La un moment dat State dispare din raza noastră vizuală traseul cotind spre dreapta.Pleacă şi Alexandra intr-un ramonaj frumos după care eu incep să simt frigul şi mă apuc de flotări pentru a opri tremuratul.

Mă tot gândeam când vine rândul meu petru că avem impresia că mă ninge iar frustrarea mare era că la 5m de mine puteai să faci plajă.

Ura vine rândul meu. Intru în horn, ajung la sfârşitul lui şi mă opresc să admir primul spit bătut în România după spusele lui State. Mi-a spus că a lăsat spiturile vechi în perete şi pentru că nu a putut să le scoată chiar dacă sunt bătute de prin 1967.

După ieşirea din horn fac dreapta şi traversez oblic către stânga o faţă căzută după care ajung în regruparea cea mai friguroasă.

Cât de încălzit eram eu după lungimea ce o parcursesem, când am regrupat am îngheţat instantaneu. Regruparea se află exact sub nasul Moşului şi oferă un peisaj spectaculos asupra Babaruncăi şi mai în zare asupra Neamţului şi Bucegilor. State traversează faţa căzută şi dispare în 5s. Eu cu Alexandra rămânem în regrupare, înghesuiţi unul lângă altul filând amăndoi ca doi câini plouaţi şi bătuţi de frig. Se aude regrupat, iar Alexandra nu stă pe gânduri şi fuga în traseu la mişcare. Plec şi eu trec de pasajul respectiv cu ajutorul buclelor şi constat că trebui să fac târâş pe coate până la State în regrupare.

Ajuns în regrupare rămân uimit de creativitatea naturii, un minicanion sculptat în inima Moşului. În celălalt capăt al regrupării zăresc o comoară, respectiv o pată de soare. In timp ce eu şi Alexandra profităm de respectiva comoară, State caută continuarea traseului şi o găseşte, este vorba de o fisură uşor înclinată spre dreapta, fisura dotată cu un piton, singurul din această lungime de coardă.

După ce mă chinui un pic mai mult să scot bucla din piton ies deasupra fisurii, după care caţăr spre regrupare aplicând tehnica celor 99 de fire obligatorii. În timp ce sortam firele de iarbă aud sunete de stadion, un grup de oameni şedeau sub Şaua Ţigăilor şi aclamau paşii pe care-i făceam fiecare dintre noi. Urmează ultima lungime de coardă, lungime ce urmează o fisură căzută, sfârşitul acesteia fiind uşor surplombat, pasaj unde se apelează la artificial. State îi dă înainte, dispare din raza noastră vizuală iar după scurt timp nu-l mai prindem nici pe sonar. Stăteam cu Alexandra în regrupare întrebându-ne dacă ajuns, dacă a regrupat, răspunsul a venit dintr-o ploaie de aplauze, semn că State a atins vârful. Semicoarda legată de Alexandra îşi pierde din lungime până când se termină, urmată fiind de aceasta.

Despot cred că s-a cam plictisit şi vine sub regrupare pentru a mai schimba o vorbă, dar discuţia noastră e întreruptă brusc de un nou set de aplauze semn că Alexandra a terminat traseul. Aştept să urce semicoarda după care scot asigurarea şi trec la aparat. Ultima lungime îmi place foarte mult, caţăr pe o faţă căzută având hăul sub mine iar deasupra capului soarele mult râvnit. Ajuns la pasajul de artificial pun piciorul în scăriţa lăsată de State şi când să trec pasajul realizez că trebui să scot scăriţa. Of ce bou, ies din scăriţă, o scot din spit, încerc să trec dar nu mere, obosisem prea tare, aşa că un ultim efort mă ajută să pun o bulcă în spit să-mi trag sufletul
Ce frumos stăteam eu acolo ca un salam aninat sub un tavan admirând peisajul şi în acelaşi timp căutând prizele salvatoare. Gata! M-am odihnit, hai la treabă. Observ o pietricică încastrată, încarc cu piciorul drept, prind ceva la mână şi încerc să trec pasajul. M-am strofocat în această poziţie cam 20 de secunde rezultatul fiind un tremur general al membrelor. Trepidaţiile papucului cresc în intensitate şi în ultimul moment reuşesc să prind cu măna stângă o priză superbună, urc repede şi piciorul stâng şi … UIAAA !!! reuşesc să trec pasul mai înaintez un pic pe o faţă căzută şi mă oprec să-mi trag sufletul.După 10s de repaus pornesc către finalul traseului, ating vârful şi zbier de bucurie, acompaniat fiind de nelipsitele aplauze.

Împlinirea e foarte mare căci acesta e al doilea traseu 4B pe care-l parcurgşi mai presus de atât, e un traseu plin de aventură şi surprize. I-am mulţumit lui State pentru acest traseu şi Alexandrei, colega de suferinţă. După ce mulţumim şi publicului ne retragem de pe scenă printr-un horn de 3-4m, urmăm spre stanga o mică creastă, cotim spre dreapta şi incheiem spectacolul.

Când am ajuns noi jos se aud iar aplauze, semn că a doua echipă a terminat spectacolul, aşa că-i aşteptăm în culise să ne retragem împreună spre apă ţigări şi alte cele.

Ziua am încheiat-o aşa cum am început-o printr-o drumeţie frumoasă, respectiv Vf. Ciucaş, Cab. Ciucaş, Căsuţa din Poveşti.

Ajunşi la Căsuţă am invitat echipa la un ceai după care repede la Silva pentru binemeritata bere.

Numa bine!

Cărări cu Soare, Vănt şi Viscol!